Dimineata

E dimineata iarasi. O cafea amara ma asteapta undeva, jos, intr-o cafenea de la intersectia unor strazi lungi si triste. Mereu sunt triste, mereu sunt pline la ora asta. De oameni mereu suparati de traficul infernal, din cauza carora vor intarzia iarasi la serviciu, indiferent ca vor pleca de acasa cu o ora sau mai mult mai devreme…
E dimineata. O zi iarasi incepe. O zi ca oricare alta, o zi chinuita de cursuri si laboratoare, care iarasi imi vor alunga tot cheful de viata. Poate ca de data asta se va intampla ceva inedit, ceva spectaculos, poate voi reusi sa vad si eu cum sare peste pod o alta masina in Dambovita. Macabru, da, stiu.. sunt o fiinta sadica. Sau poate ca sunt doar plictisit de toate.. si nu ma mai poate impresiona totusi nimic.. Dar sa lasam totusi gandurile deoparte. Sper sa nu intarzii iarasi la curs.
E dimineata si ma pregatesc sa ies pe usa.. Coridoare pustii.. e duminica.. timpul trece atat de incet.. incat parca nu se mai sfarseste..
E dimineata iarasi.. dar se va scurge timpul pana la urma..

Despre noi…

Pui de oameni, însângerati, cad de pe spinările îngerilor cu aripi uscate, care la rândul lor, se sfărâmă. Frunzele verzi ale copacilor se înnegresc, îngrijorător de repede. Dar pe nimeni nu interesează.

Materialismul cuprinde, încet, toată omenirea. Dispar gândurile, la fel cum dispar şi ultimii oameni visători ai speciei noastre. Nu mai există concepţia naturii decât ca mediu înconjurător al mulţimii, de nenumarat, de oraşe. Toate marile creaţii precum doine, poezii şi romane putrezesc pe rafturile unor biblioteci, de mult părăsite de fiinţele superioare.

Străzile se inundă în fiecare dimineaţă, prânz si seară, cu oameni preocupaţi doar de o viaţă fizică. În oraşe întâlneşti numai zgârie-nori din sticlă şi oţel. Stratul de ozon, penetrat de demult de poluare, acum e plin de găuri; nu mai e nici o speranţă pentru refacerea lui, decât o extincţie generală a oamenilor, împreună cu maşinăriile lor distructive la adresa naturii muribunde. Parcurile, acele mici refugii în natură, s-au folosit pentru crearea diferitelor clădiri. Nimeni nu mai simte nimic, sentimentele sunt doar o amintire a unui trecut de mult uitat. Unde este iubirea, de odinioară, pentru tot din jurul nostru? Cum de a dispărut atât de repede? Şi, oare nu se mai poate readuce nici măcar o bucăţică din ea?… Precum nişte animale primitive, oamenii muncesc doar pentru hrana zilnică, trăiesc pentru a mânca şi mănâncă pentru a trăi. Consumaţi, zi de zi, de stres, toţi se imbolnăvesc, irecuperabil, de nervi, armate întregi de psihologi încercând, în van, să-i salveze, să creeze o lume „mai bună”, pentru viitorul omenirii decadente.

Dor..

MI’e dor de tine,

De fericirea ce’mi oferi,

De  surasul tau special,

Si de  felul in care ma privesti..

Mi’e dor de buzele tale,

De gustul tau,

De fiecare atingere a ta,

Si de sufletul tau…

Mi’e dor de tine in fiecare zi,

In fiecare ora,

In fiecare clipa..

… si.. te astept mereu sa revii in bratele mele..